Tehnologia informatiei si comunicarii (TIC) are un impact tot mai important asupra industriei turismului. In acest nou context, profesionistii din turism au nevoie de abilitatea de a identifica oportunitatile pe noua piata a turismului. TIC permite comunicarea directa cu clientii si imbunatateste eficienta si eficacitatea serviciilor si a proceselor de proiectare si comercializare a produselor. In acelasi timp, TIC inaspreste competitia si impune investitii continue. TIC ofera mijloace noi si permite folosirea a noi canale de distributie. Sustine inovarea in turism si este sustinut de inovare. Dezvoltarea TIC a creat un nou mediu de afaceri, e-turismul. Aceste dezvoltari continue impun noi competente.
O problema a formarii profesionale din zilele noastre este imposbilitatea practica de a organiza cursuri de pregatire in formatul traditional, respectiv cu predare la ore fixe in sali cu tabla sau ecran de proiectie si cu examinare intr-o zi fixata prin tragere de bilet. Profesionistul implicat intr-o activitate competitiva nu mai are efectiv timpul de a urma un curs tradtional de pregatire. Singura optiune este pregatirea prin invatamant online.
Pentru ca profesionistii din turism sa dobandeasca noi competente si sa fie pregatiti prin mijloacele moderne ale pregatirii online, specialisti in turism si in invatamantul online s-au reunit in cadrul proiectului e-Talents (http://www.etalents.eu/). Proiectul e-Talents este un proiect Leonardo da Vinci (ES/06/B/F/PP-149477). Scopul proiectului este sa dezvolte un continut digital inovator pentru crearea de e-competente in firmele de turism, in special in IMM-uri, ca rezultat al activitatii in comun a unei retele de persoane si institutii interesate. Acest continut va fi integrat intr-o platforma e-learning pentru crearea si acreditarea competentelor la locul de munca. Partenerii din proiectul e-Talents sunt: BDF - Balear Dezvoltare si Pregatire Profesionala (Spania) - coordonatorul proiectului. RKW - Centrele de Rationalizare si Inovare (Germania) UETP Action Link/Action Synergy (Grecia) FETE-UGT - Federatia Lucratorilor din Invatamant - Uniunea Generala a Sindicatelor (Spania) Liceul Ármuli (Islanda) ISQ - Institutul de Sudura si Calitate (Portugalia) Universitatea POLITEHNICA din Bucuresti (Romania) In cadrul proiectului s-a definit o noua figura profesionala, respectiv e-managerul. E-managerul este definit ca „profesionistul care utilizeaza si conduce instrumentele tehnologiei informatiei si comunicatiilor pentru a monitoriza si controla activitatile organizatiei într-o maniera mai eficienta." Pe baza acestei definitii si a necesitatilor din industria turismului, s-au identificat urmatoarele competente pentru e-manager: a) RECEPTIE SI REZERVARE - managementul relatiilor cu clientii; - rezervari; - managementul sosirilor si plecarilor clientilor; - oferirea de informatii turistice. b) ADMINISTRATIE - managementul resurselor umane (comunicarea interna si recrutarea); - e-marketing; - sistemul managementului calitatii; - sistemele de securitate; - managementul inventarului; - managementul intretinerii. c) ALIMENTATIE (hrana si bautura) - managementul sistemului de achizitii; d) CONTABILITATE - e-finance; - e-banking; e) GOSPODARIRE - managementul de etaj. Avand ca obiectiv conferirea competentelor de mai sus, s-a elaborat un curs online, care este activ pe platforma e-learning http://www.actione-learn.eu/new_elearning/mainHome.php a companiei Action Synergy (Grecia). Cursul pilot a inceput pe 1 mai 2008 cu 15 studenti. Cursul este indrumat de un tutore de la o firma britanica (Distance Learning Centre - http://www.distance-learning-centre.co.uk/), specializata in invatamantul si pregatirea online. La sfarsitul cursului pilot, se vor analiza rezultatele si cursul e-manager va fi imbunatatit. Urmatoarea sesiune este programata pentru toamna. Sursa: JobsHoreca.ro [12 iunie 2008]
|